AcasăStiri generaleGiurgiu: Peste o treime din unităţile şcolare din judeţ, în scenariul roşu

Giurgiu: Peste o treime din unităţile şcolare din judeţ, în scenariul roşu

Un număr de 68 din cele 187 de unităţi şcolare din judeţul Giurgiu se află în scenariul roşu de funcţionare, din cauza ratei de incidenţă a cazurilor de infectare cu COVID-19 care au depăşit 3 la mia de locuitori, în municipiul reşedinţă ajungând la 7,05.

‘Pentru perioada 26 martie – 1 aprilie 2021, în judeţul Giurgiu un număr de 34 de unităţi şcolare se află în scenariul verde, 84 de unităţi şcolare în scenariul galben, 68 unităţi şcolare în scenariul roşu, iar şcoala gimnazială din Izvoarele desfăşoară cursurile în sistem online din cauza infrastructurii după ce tavanul unei clase recent reabilitate s-a prăbuşit’, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ISJ Giurgiu.

Menţionăm faptul că din cele 68 de grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale şi licee aflate în scenariul roşu, 30 sunt din municipiul Giurgiu.

Totodată, la finalul acestei săptămâni, în judeţul Giurgiu sunt 15 elevi şi 29 de cadre didactice confirmate cu noul coronavirus.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks