AcasăStiri generaleGiurgiu: Trei elevi şi trei cadre didactice, spitalizaţi după ce au fost...

Giurgiu: Trei elevi şi trei cadre didactice, spitalizaţi după ce au fost confirmaţi cu COVID-19

Un număr de trei elevi şi trei cadre didactice din judeţul Giurgiu sunt spitalizaţi după ce au fost confirmaţi cu COVID-19, iar în carantină la domiciliu se află 45 de elevi şi şapte cadre didactice. ‘La ora actuală, la nivelul judeţului Giurgiu trei elevi, trei cadre didactice şi o persoană din rândul personalului didactic auxiliar sunt spitalizaţi, iar 45 de elevi şi şapte cadre didactice sunt în carantină la domiciliu’, a informat, luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Giurgiu. Această situaţie se înregistrează după ce la trei zile de la începerea noului an şcolar erau 11 cadre didactice şi patru elevi în carantină la domiciliu pentru că au fost contacţi direcţi cu persoane confirmate pozitiv. La Şcoala Postliceală FEG din municipiul Giurgiu şi în unităţile şcolare din comunele Găujani şi Oinacu cursurile se desfăşoară după scenariul roşu, adică exclusiv online. În toate celelalte şcoli din municipiul Giurgiu şi din comunele Daia, Ghimpaţi, Stoeneşti, cursurile se desfăşoară după scenariul galben şi elevii vor veni la şcoală prin rotaţie. În restul comunelor din judeţ elevii vin la şcoală cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie, conform scenariului verde. AGERPRES / (AS – autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks