AcasăStiri generaleGiurgiu: Un număr de 5.841 de tichete sociale sunt distribuite persoanelor dezavantajate...

Giurgiu: Un număr de 5.841 de tichete sociale sunt distribuite persoanelor dezavantajate de peste 75 de ani

Un număr de 5.841 de tichete sociale pentru mese calde, destinate persoanelor dezavantajate sau marginalizate din judeţul Giurgiu, au fost distribuite vineri primăriilor. ‘La sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Giurgiu au sosit ieri un număr de 5.841 de tichete sociale pentru mese calde, destinate persoanelor dezavantajate sau marginalizate din judeţul Giurgiu, iar astăzi a început distribuirea lor către primăriile din judeţ. Repartizarea acestora tuturor unităţilor administrativ-teritoriale se va face în perioada 13-16 noiembrie urmând ca, ulterior, la nivelul fiecărei localităţi să fie stabiliţi operatorii economici care vor asigura masa caldă în mediul rural, pentru că nu în toate localităţile există unităţi de prepararea a mesei calde’, a declarat vineri, presei, purtătoarea de cuvânt a Instituţiei Prefectului Judeţului Giurgiu, Teodora Nicolau. Potrivit acesteia, cardurile sunt nominale şi vor fi distribuite persoanelor care au împlinit vârsta de 75 ani şi beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari sau alte drepturi, prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii, precum şi persoane ori familii fără adăpost, inclusiv persoanele sau familiile care au fost evacuate. Pe fiecare card se virează lunar suma de de 180 de lei pe care beneficiarii o pot folosi pentru asigurarea mesei zilnice. Ei nu pot folosi mai mult de 40 de lei zilnic de pe aceste carduri. Cardurile au o o valabilitate de 12 luni şi pot fi reînnoite prin HG la data expirării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks