AcasăStiri generaleGorj: Bărbat reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie şi lipsire de libertate

Gorj: Bărbat reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie şi lipsire de libertate

Un bărbat de 43 de ani a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie şi lipsire de libertate, după ce a urcat-o cu forţa într-un autoturism pe fosta concubină, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi de o femeie, prin apelul 112, cu privire la faptul că o colegă, în vârstă de 34 de ani, din localitate, ar fi fost luată cu forţa într-un autoturism. Din primele verificări efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că persoana care ar fi luat-o pe femeie cu forţa ar fi concubinul acesteia, care se deplasa cu un autoturism pe drumul industrial Rovinari – Fărcăşeşti. În timp ce poliţiştii se deplasau pe sectorul de drum menţionat, apelanta a revenit asupra apelului 112, relatând ca femeia a fost readusă la locul de unde a fost luată, însă acesta a plecat de la faţa locului. ‘Având în vedere, aceste aspecte s-a procedat la căutarea şi identificarea conducătorului autoturismului în cauză şi la scurt timp a fost oprit pe drumul industrial Fărcăşeşti – Rovinari, fiind identificat un bărbat de 43 de ani, din comuna Plopşoru, acesta fiind condus la sediul poliţiei pentru stabilirea activităţii infracţionale. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta ar fi avut o relaţie de concubinaj cu femeia de 34 de ani, până la sfârşitul anului 2020, când femeia a solicitat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva sa, iar luni dimineaţă, ar fi forţat-o să meargă cu el, pentru a purta discuţii pe tema despărţirii lor’, a precizat Miruna Prejbeanu. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcare a ordinului de protecţie si lipsire de libertate, iar bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Gorj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks