AcasăStiri generaleGorj: Bogdan Bejinaru şi Gabriel Coica - noii viceprimari ai municipiului Târgu...

Gorj: Bogdan Bejinaru şi Gabriel Coica – noii viceprimari ai municipiului Târgu Jiu

Noii viceprimari ai municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru (PNL) şi Gabriel Coica (Pro România), au fost desemnaţi, miercuri seara, în cadrul unei şedinţe de îndată a noului Consiliu Local. Primarul municipiului, Marcel Romanescu, a precizat, într-o postare pe Facebook, că în cadrul şedinţei a fost stabilită şi componenţa comisiilor de specialitate din cadrul CL. ‘Îi felicit pe cei doi noi viceprimari ai municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru şi Gabriel Coica! În această seară (miercuri seara n.r.) am convocat o şedinţă de îndată a noului Consiliu Local pentru a stabili componenţa comisiilor de specialitate şi a desemna viceprimarii. Sunt onorat să continui munca în slujba cetăţenilor municipiului Târgu Jiu alături de această echipă şi sunt convins că împreună vom reuşi să modernizăm oraşul şi să-l transformăm în acea localitate de care să fim, cu toţii, mândri! Le urez atât celor doi viceprimari, cât şi consilierilor mult succes şi le doresc să se ridice la nivelul aşteptărilor cetăţenilor care le-au acordat încrederea’, a scris Marcel Romanescu. Noul Consiliu Local Municipal Târgu Jiu numără 21 de consilieri, 19 mandate au fost validate, iar două invalidate, fiind vorba despre Mihai Gherghe (PSD) şi Marcel Romanescu (PNL), primarul ales al oraşului. În cadrul CL, PNL va avea majoritate. În CL au mai intrat Pro România cu doi membri, din partea căruia a fost numit şi unul dintre viceprimari, Gabriel Coica, şi Partidul Verzilor, tot cu doi membri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks