AcasăStiri generaleGorj: CJ solicită includerea amenajării hidroenergetice Valea Sadului - Vădeni în lista...

Gorj: CJ solicită includerea amenajării hidroenergetice Valea Sadului – Vădeni în lista finanţărilor din REPower EU

Consiliul Judeţean (CJ) Gorj a înaintat joi o adresă către Guvern, Ministerul Investiţiilor Europene şi Ministerul Energiei prin care solicită includerea proiectului de investiţii ‘Amenajare Hidroenergetică (AHE) a râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vădeni’ în lista proiectelor finanţate prin REPower EU.

Potrivit unei informări a CJ Gorj, solicitarea vine în contextul lansării în procedură de transparenţă decizională a proiectului de ordonanţă de urgenţă privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice, în care sunt incluse doar două proiecte.

‘Având în vedere că REPower EU este orientat către investiţii aflate în diferite etape de execuţie, includerea AHE Valea Sadului – Vădeni este esenţială, atât prin prisma anvergurii proiectului, cât şi prin cea a stadiului actual de execuţie, de peste 50%. De precizat că nu este primul demers pe care Consiliul Judeţean Gorj îl face în acest sens, în luna mai a anului 2018 fiind înaintată o solicitare similară, prin care se solicita găsirea unei soluţii pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţii’, se arată în informarea CJ Gorj.

Aceeaşi sursă punctează că lucrările la respectiva amenajare hidroenergetică sunt executate în proporţie de peste 50% iar abandonul acestora generează cheltuieli enorme pentru readucerea terenurilor în starea iniţială; trebuie analizată în mod realist finanţarea, analiză care să se facă cu reevaluarea restului de executat, atât valorică, cât şi ca soluţie tehnică.

‘Considerăm că nerealizarea obiectivului poate duce în timp la colmatarea integrală a celor două obiective hidroenergetice aflate în aval (Târgu Jiu şi Vădeni), iar cheltuielile de repunere în funcţiune a acestora vor fi foarte mari. De asemenea, se vor evita consecinţele eventualelor inundări ale localităţii Târgu Jiu în timpul viiturilor mari de apă şi gradient rapid de creştere, inundări determinate de funcţionarea celor două acumulări Vădeni şi Târgu Jiu’, se mai arată în informarea CJ Gorj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks