AcasăStiri generaleGorj:Primarul din Târgu Jiu anunţă un iluminat ornamental deosebit; toate evenimentele de...

Gorj:Primarul din Târgu Jiu anunţă un iluminat ornamental deosebit; toate evenimentele de sărbători au fost anulate

Municipiul Târgu Jiu va beneficia, la acest sfârşit de an, de un iluminat ornamental deosebit de sărbători, a anunţat, marţi, pe pagina sa de Facebook, primarul Marcel Romanescu. Potrivit edilului, ca o noutate, parcurile de la Lido şi Debarcader vor avea iluminat decorativ special, hotărârea fiind luată şi pentru a limita cât mai mult aglomerarea zonei centrale. ‘Anul acesta vom avea un iluminat ornamental deosebit de sărbători. Ca o noutate, parcurile de la Lido şi Debarcader vor beneficia de iluminat decorativ special. Am luat această hotărâre din mai multe motive, însă am avut în vedere şi faptul că trebuie să limităm cât mai mult aglomerarea zonei centrale. Traversăm o perioadă dificilă în care va trebui să ţinem cont de măsurile impuse de autorităţile centrale, aşa că am găsit această soluţie şi sper să vă facă plăcere. Din păcate, toate evenimentele pe care trebuia să le organizam de sărbători au fost anulate, dar asta nu înseamnă că nu vă putem oferi un ambient plăcut, cât mai aproape de casă’, a scris, pe Facebook, Marcel Romanescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks