AcasăPoliticaGrindeanu: Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile Autostrăzii Unirii,...

Grindeanu: Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile Autostrăzii Unirii, prin PNRR

Indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile Autostrăzii Unirii, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost aprobaţi luni în şedinţa de Guvern, iar până la sfârşitul acestui an vom lansa în licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia lor, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

„Am aprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile A8 (Autostrada Unirii), finanţate prin PNRR! Pentru Secţiunea Târgu Mureş-Miercurea Nirajului (22 km) – care va tranzita judeţul Mureş – sunt alocate 3,64 miliarde de lei. Aici vor fi construite 16 poduri, 16 pasaje şi 4 structuri casetate, la care se adaugă un drum de legătură cu A3 (2,39 km). Pentru Secţiunea Leghin – Târgu Neamţ (29,91 km) – ce va tranzita judeţele Neamţ şi Iaşi – suma alocată este de 2,51 miliarde de lei. Pe această secţiune vor fi construite 13 poduri, 11 pasaje şi două viaducte”, a notat Grindeanu.

 

Potrivit acestuia, până la sfârşitul anului, vor fi lansate în licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia acestor două secţiuni cu o lungime cumulată de 52 de km.

„Sunt paşi concreţi pentru construcţia A8 (Autostrada Unirii) ce va avea o lungime totală estimată de 311 km (Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni)”, a adăugat el.

 

Articolul Grindeanu: Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile Autostrăzii Unirii, prin PNRR apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks