Acasă55Grindeanu despre proiectul de modificare a Legii 544: Parlamentarii PSD şi-au retras...

Grindeanu despre proiectul de modificare a Legii 544: Parlamentarii PSD şi-au retras semnătura; nu e o prioritate

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că parlamentarii social-democraţi care au iniţiat proiectul pentru modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi-au retras semnătura de pe document. ‘PSD nu susţine această iniţiativă legislativă (proiectul de modificarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public – n.r.), parlamentarii PSD şi-au retras semnătura de pe acea inţiativă. Nu o considerăm o prioritate în acest moment. Înţeleg că explicaţia (celor care au iniţiat proiectul – n.r.) este una de volum de muncă în cazul aleşilor. Eu cred că forma în care a fost propusă nu este cea potrivită, colegii mei din Parlament au avut discuţii cu parlamentarii PSD care şi-au pus semnătura, dar înţeleg că nu sunt doar PSD, e o iniţiativă a liderului de grup PNL, inclusiv domnul Roman. Ce vă anunţ în acest moment e că parlamentarii PSD şi-au retras semnătura, astfel încât forma propusă să nu mai aibă susţinerea noastră. Discuţiile ulterioare o să le vedem, dar această formă nu este considerată pentru noi a prioritate legislativă’, a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD. Autoritatea sau instituţia publică are dreptul să refuze motivat comunicarea informaţiilor cerute, dacă acestea sunt solicitate cu rea-credinţă, prevede un proiect de modificare a Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, depus la Senat. Iniţiativa a fost depusă miercuri de deputaţii PSD Vlad Bontea, Claudiu-Augustin Ilişanu, Eliza-Mădălina Ştefănescu (Peţa) şi George-Gabriel Vişan, precum şi liberalul Florin Roman, însă vineri Roman a anunţat că îşi retrage semnătura de pe proiect. Proiectul propune introducerea în lege a mai multor articole care prevăd că autorităţile pot să refuze accesul la informaţii şi în cazul în care acestea fac trimitere la contracte care cuprind clauze confidenţiale ce ar putea pune în pericol activitatea unor firme sau ar putea cauza daune uneia dintre părţi în judecarea echitabilă într-un proces, dar şi obligarea solicitantului la plata unei taxe a serviciilor oferite de către instituţia publică, inclusiv pentru documentele oferite online.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks