Acasă55Grindeanu: PNL şi preşedintele Iohannis, în loc să prevină îmbolnăvirile, măsluiesc cifrele

Grindeanu: PNL şi preşedintele Iohannis, în loc să prevină îmbolnăvirile, măsluiesc cifrele

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că PNL şi preşedintele Klaus Iohannis, în loc să prevină îmbolnăvirile cu COVID, ‘măsluiesc cifrele’, iar singura lor dorinţă este de a se ţine alegerile parlamentare indiferent de nivelul pandemiei. ‘Am văzut cu toţii poziţia PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis, care, inclusiv ieri, la Bruxelles, după preocupările pentru încălzirea globală, ne-a spus iar despre anumite măsuri de combatere, mască, spălat. Aş fi vrut, ca şi dumneavoastră, să îi văd mai vehemenţi, dacă pot să spun aşa, privind măsurile de combatere a pandemiei. Am să vă spun că ei, în loc să prevină, din punctul meu de vedere, măsluiesc cifrele. Şi am avut un exemplu cu toţii la începutul acestei săptămâni, apropo de Bucureşti. Înţelegem că în acest moment dorinţa PNL este una singură, să se ţină alegeri indiferent de nivelul pandemiei din România. Ne este cât se poate de clar acest lucru şi din poziţiile Guvernului şi din poziţiile pe care le-a avut, publice, preşedintele Iohannis’, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD. El a adăugat că în România trebuie să aibă loc alegeri, pentru că ‘alegerile sunt cheia acestui sistem democratic’, doar că organizarea lor în acest moment ‘ridică semne de întrebare’. ‘Noi am solicitat, prin vocea preşedintelui PSD, ieri, un dialog cu preşedintele ţării, nu un dialog al surzilor. Există această instituţie care este la Administraţia Prezidenţială prin care sunt chemate partidele la consultări. Ar fi foarte bine ca în această perioadă critică pentru întreaga ţară acest dialog să fie unul instituţionalizat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale. Vedem că ne lovim de un zid în această cerinţă pe care o avem, o cerinţă cât se poate de normală, nu e doar a noastră, ci şi a celorlalte forţe politice’, a afirmat Grindeanu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks