Acasă55Guvern: Actualizarea contribuţiilor de gospodărire a apelor percepute de ANAR

Guvern: Actualizarea contribuţiilor de gospodărire a apelor percepute de ANAR

Guvernul a aprobat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apelor, care prevede între altele actualizarea contribuţiilor de gospodărire a apelor percepute de Administraţia Naţională a Apelor Române (ANAR).

Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ actualizează dispoziţiile primare privind organizarea şi funcţionarea ANAR şi modifică dispoziţiile Legii nr.107/1996 a apelor în vederea flexibilizării realizării procedurilor legate de activităţile Administraţiei şi ale terţilor beneficiari în legătură cu apele.

‘Modificările legislative vor asigura fondurile pentru activităţile sociale ale ANAR, reprezentând menţinerea sistemului naţional de gospodărire a apelor în parametrii de funcţionare, asigurându-se calitativ şi cantitativ resursa de apă şi susţinând capacitatea ANAR de prevenire şi combatere a inundaţiilor. Totodată, se alocă fondurile necesare cofinanţării pentru proiectele dezvoltate de către ANAR prin PNRR şi alte fonduri externe rambursabile şi nerambursabile’, arată Guvernul.

Executivul precizează că prin acest act normativ se asigură şi cadrul legal primar pentru autorizarea din punct de vedere al apelor şi realizarea proiectelor europene ale altor entităţi, proiecte care au legătură cu apele (CNAIR, CFR, unităţi administrativ-teritoriale etc.), în acelaşi timp cu reglementarea expresă a situaţiilor în care sunt necesare punerea în siguranţă şi reautorizarea lucrărilor de interes social şi utilitate publică realizate înainte de anul 1989 şi care în acest moment trebuie refăcute, însă nu exista posibilitatea reglementării din punct de vedere al gospodăririi apelor.

Beneficiarii acestor reglementări, în afară de ANAR şi MMAP, sunt şi persoanele fizice sau juridice private, alături de ministerele cu activităţi interdependente în raport de activitatea de gospodărire a apelor, precum şi unităţile administrativ-teritoriale şi alte entităţi publice sau de utilitate publică.

Actul normativ mai prevede actualizarea contribuţiilor de gospodărire a apelor percepute de ANAR, contribuţii care nu au mai fost actualizate din anul 2010.

‘Reglementarea era necesară pentru asigurarea administrării în bune condiţii şi exploatarea optimă a bunurilor aparţinând domeniului public al statului, atât din prisma pârghiilor şi instrumentelor normative, cât şi a asigurării unui nivel corespunzător al veniturilor proprii alocate exclusiv administrării infrastructurii de gospodărire a apelor şi funcţionării instituţiei’, arată Guvernul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks