Acasă55Guvern: Înfiinţarea Comisiei parlamentare OCDE denotă angajamentul transpartinic al Legislativului faţă de...

Guvern: Înfiinţarea Comisiei parlamentare OCDE denotă angajamentul transpartinic al Legislativului faţă de procesul de aderare la organizaţie

Premierul Nicolae Ciucă a salutat, marţi, constituirea Comisiei speciale parlamentare pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, înfiinţarea Comisiei speciale parlamentare OCDE denotă angajamentul transpartinic al Parlamentului României faţă de procesul de aderare a ţării noastre la organizaţie şi consolidează rolul acestuia faţă de unul dintre principalele demersuri strategice actuale în plan internaţional.

‘Parlamentul este un actor important în procesul de aderare la OCDE, cu un rol esenţial în atingerea obţinerii statutului de membru al organizaţiei. După înaintarea Memorandumului Iniţial la 15 decembrie 2022, România a intrat în etapa tehnică a procesului, care presupune evaluări în profunzime de către cele 26 de Comitete sectoriale ale OCDE care acoperă aproape toate domeniile de politici publice: pieţe de capital, investiţii, afaceri sociale, concurenţă, guvernanţă publică şi corporativă, integritate şi transparenţă, fiscalitate, comerţ, agricultură, întreprinderi mici şi mijlocii etc. Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, poate acţiona, inclusiv în baza iniţiativei legislative aparţinând deputaţilor şi senatorilor, ca promotor al dezvoltării cadrului normativ-legislativ necesar aderării României la OCDE, respectiv ca facilitator al dezbaterii publice în domeniile relevante pentru procesul de aderare la organizaţie’, se arată în comunicat.

Guvernul îşi exprimă deplina disponibilitate de a coopera cu Comisia specială parlamentară OCDE, precum şi pentru a sprijini dezbaterea publică pe subiect.

‘Acest lucru va conduce atât la întărirea dialogului dintre Executiv şi Parlament în favoarea bunei guvernări şi a intereselor cetăţenilor, cât şi la consolidarea eforturilor globale ale României în procesul aderării’, subliniază sursa citată.

Plenul comun al Parlamentului a aprobat, marţi, constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Comisia va avea ca obiectiv examinarea, atât în procedură legislativă la prima Cameră sesizată, cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor necesare în vederea armonizării şi alinierii legislaţiei cu incidenţă asupra procesului de aderare la OCDE pe toată perioada activităţii sale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks