AcasăStiri generaleGuvern: Un nou tip de localizare cu acurateţe crescută a apelurilor la...

Guvern: Un nou tip de localizare cu acurateţe crescută a apelurilor la 112

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede implementarea unor măsuri care vor asigura creşterea preciziei localizării apelurilor efectuate la Serviciul de urgenţă 112, informează un comunicat al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Potrivit comunicatului, acest nou tip de localizare va fi furnizat doar pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă şi se va putea realiza independent de tipul de telefon mobil utilizat, inclusiv pentru cele cu tehnologii mai vechi, iar ariile de determinare a poziţiei vor fi restrânse de până la 25 de ori în unele cazuri.

Iniţiativa legislativă aparţine MCID, fiind elaborată împreună cu STS şi ANCOM, în urma consultărilor cu operatorii de telefonie mobilă din România. Actul normativ va permite implementarea unei soluţii tehnice care reprezintă o premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene, fiind rezultatul analizării celor mai noi tehnologii disponibile în domeniu, se precizează în comunicat.

‘România are acum printre cele mai bune sisteme de localizare pe apelul 112 din Europa şi cel mai bun dintre statele UE cu relief complex. Acest proiect face parte dintr-un demers mai amplu de îmbunătăţire a localizării pe 112, de aceea am depus în Parlament un amendament la Codul urbanismului prin care vom obliga ca toate clădirile de blocuri nou construite să fie cartografiate 3D pentru a facilita accesul agenţiilor de intervenţie de urgenţă la locul precis identificat prin 112’, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

În prezent, pe timpul unui apel la 112, localizarea se realizează atât pe baza caracteristicilor de acoperire a celulei GSM la care este conectat telefonul, cât şi pe baza GPS-ului, funcţiilor şi senzorilor încorporaţi în telefoanele inteligente. În primul caz, localizarea este furnizată în 99,9% din apeluri, dar oferă arii de localizare mai mari de 12,5 km pătraţi pentru 58% dintre situaţii, respectiv mai mari de 50 km pătraţi pentru 25% dintre acestea, explică sursa citată.

Complementar cu acest prim tip de localizare, al doilea caz se bazează pe localizarea AML care este furnizată pentru aproximativ jumătate din apelurile efectuate la numărul de urgenţă 112, ca urmare a dependenţei de terminalul mobil şi a limitărilor asociate acestei tehnologii.

Noua configuraţie va permite arii mult mai restrânse, cu precizii de localizare de ordinul zecilor sau sutelor de metri, în funcţie de tehnologia de comunicaţii mobile utilizată. Practic, localizarea cu precizie a apelului la 112 se va realiza atât din telefonul mobil, cât şi din reţea.

‘O astfel de capabilitate a Serviciului de urgenţă 112 permite intervenţia mai rapidă la caz a echipajelor specializate de Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD, Jandarmerie şi Salvamont. Totodată, va ajuta la o localizare mai exactă a victimelor în cazul unor calamităţi naturale (cutremure, inundaţii, avalanşe etc.) sau în cazul persoanelor dispărute sau rătăcite’, se arată în comunicat.

Conform acestuia, prevederile legislative adoptate vor asigura cadrul legal pentru realizarea unor configuraţii la nivelul reţelelor de comunicaţii ale operatorilor publici de telefonie mobilă astfel încât să poată determina cu acurateţe crescută coordonatele geografice ale locului de unde se sună la 112.

La nivelul Serviciului de urgenţă 112 vor fi realizate modificări în arhitectura de sistem pentru a permite primirea, procesarea şi punerea la dispoziţia operatorilor şi dispecerilor a acestor informaţii de localizare cu acurateţe crescută.

Procesul de dezvoltare a noilor funcţionalităţi se va realiza etapizat, în următoarele luni: proiectare arhitectură, instalare echipamente, implementare şi operaţionalizare a metodelor de obţinere a informaţiilor de localizare, testare pilot şi extindere la nivel naţional.

ANCOM va transfera către bugetul de stat suma necesară pentru implementarea în cel mai scurt timp a acestui proiect.

‘MCID, STS şi ANCOM apreciază implicarea operatorilor publici de telefonie mobilă în acest proiect vital pentru gestionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă anunţate la 112, suportul acestora fiind esenţial în implementarea acestor instrumente destinate protecţiei cetăţenilor’, se menţionează în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks