AcasăStiri generaleHarghita: 21 de pompieri din Gheorgheni au donat sânge

Harghita: 21 de pompieri din Gheorgheni au donat sânge

Un număr de 21 de pompieri din Gheorgheni au donat sânge, miercuri, în cadrul unei acţiuni organizate în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Harghita.

Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a informat că participarea salvatorilor la această activitate a fost benevolă şi vine în ajutorul celor care au nevoie.

Totodată, pompierii îşi exprimă speranţa că şi alte persoane vor conştientiza că un astfel de gest este benefic atât pentru cel care primeşte, cât şi pentru cel care donează sânge.

‘Sperăm ca acţiunea noastră să fie un ecou pentru toţi cetăţenii, iar aceştia să conştientizeze faptul că, prin simpla prezenţă la centrele zonale de transfuzie, au şansa nu numai de a-i salva pe ceilalţi, dar şi de a-şi proteja propria viaţă, donarea de sânge fiind benefică atât pentru primitor, cât şi pentru donator. Astfel, în condiţiile în care, la o singură donare, fiecare om salvează trei vieţi, pompierii militari au avut bucuria şi mulţumirea sufletească de a dărui, într-o singură zi, unui număr de peste 60 de persoane, şansa de a trăi, sperând totodată ca gestul lor şi al tuturor celorlalţi donatori să mobilizeze cât mai mulţi harghiteni în această nobilă misiune de salvare. Prin gestul lor, salvatorii îşi doresc să aducă zâmbetul pe chipul acelor persoane aflate în suferinţă, oferindu-le speranţă şi tărie pentru a învinge în această luptă, din care trebuie să iasă mai puternici’, se arată într-un comunicat transmis presei.

Acţiunea de la Gheorgheni s-a organizat în perioadă premergătoare Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, ce va fi marcată pe data de 14 iunie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks