Harghita: Bărbat cercetat pentru braconaj, după ce a împuşcat ilegal o căprioară

0
42

Un bărbat de 57 ani, din comuna Plăieşii de Jos, este cercetat pentru braconaj cinegetic, după ce a împuşcat ilegal o căprioară, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita. Potrivit sursei citate, în cursul zilei de luni, în cadrul unor activităţi specifice de cercetare şi investigaţie desfăşurate la nivelul IPJ Harghita, au fost obţinute date şi indicii cu privire la un posibil braconaj cinegetic, faptă săvârşită pe raza comunei Plăieşii de Jos, şi a fost constituită o echipă complexă, pentru a ancheta şi documenta cazul. ‘În urma activităţilor operative efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 57 de ani este bănuit că s-ar fi deplasat în zona numită ‘Veres Szek’ din comuna Plăieşii de Jos, pe un fond de vânătoare ce aparţine de AVPS Miercurea-Ciuc, unde ar fi împuşcat fără drept un exemplar femelă din specia cervidă’, se precizează în informarea IPJ Harghita. Poliţiştii au mers la locuinţa bărbatului din Plăieşii de Jos şi au constatat că acesta este membru vânător şi deţine legal o armă de vânătoare, dar care nu era păstrată în rastel, ci într-o anexă din curtea imobilului. De asemenea, în portbagajul unui autoturism de teren parcat în curte, au fost identificate mai multe pete şi fire de păr, cel mai probabil de provenienţă animală, iar într-o magazie a fost identificată cantitatea de aproximativ 30 de kilograme de carne de vânat. Totodată, poliţiştii au descoperit şi o armă neletală supusă autorizării neinscripţionată, deţinută ilegal, precum şi muniţie aferentă armei respective. Oamenii legii au procedat la ridicarea întregii cantităţi de carne, a armei de vânătoare şi a armei neletale, cu muniţia aferentă, iar autoturismul de teren, presupus a fi fost folosit în activitatea infracţională, a fost ridicat şi sigilat, în vederea continuării anchetei. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă fără drept şi deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, mai precizează sursa citată.

Sursa: AGERPRESS