AcasăStiri generaleHarghita: Cele mai multe unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul I şi...

Harghita: Cele mai multe unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul I şi săptămâna viitoare

Cele mai multe unităţi şcolare din Harghita vor susţine cursurile în scenariul I şi săptămâna viitoare, ceea ce înseamnă participare fizică a tuturor preşcolarilor şi elevilor, cu respectarea şi aplicarea normelor de protecţie sanitară.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, dintr-un total de 423 de unităţi de învăţământ, 288 au început cursurile în scenariul I, în vreme ce 135 se află în scenariul II.

Scenariul II presupune participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, în vreme ce elevii din ceilalţi ani de studiu iau parte la cursuri în sistem online.

Scenariile au fost aprobate, vineri, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita, pe baza propunerilor făcute de consiliile de administraţie ale şcolilor, care au fost avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică.

Tot vineri, CJSU Harghita a adoptat şi hotărârea privind restricţiile impuse, potrivit legii, în funcţie de incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, din ultimele 14 zile.

Potrivit sursei citate, în majoritatea localităţilor din judeţ, adică în 50, incidenţa este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, în 13 localităţi aceasta se situează între 1,5 şi 3 şi doar la Odorheiu Secuiesc, Vărşag şi Feliceni a depăşit 3 la o mie de locuitori.

De asemenea, într-o singură localitate, respectiv Dârjiu, incidenţa cazurilor de infectare a depăşit 4 la mia de locuitori, caz în care s-au impus restricţii suplimentare, printre care se numără interzicerea circulaţiei persoanelor în afara gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 – 5,00 şi ”obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00”.

Există şi 18 localităţi din judeţ unde, în ultimele 14 zile, nu s-a înregistrat niciun caz de infectare cu noul coronavirus.

Datele furnizate de Instituţia Prefectului mai arată că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat în Harghita 23 de cazuri noi de infectare, un număr de 29 de pacienţi fiind declaraţi vindecaţi.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 la o mie de locuitori este în judeţul Harghita, în data de 7 mai, de 0,92 la mie, în uşoară scădere faţă de ziua de joi. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks