AcasăStiri generaleHarghita: Cursuri online la clase din mai multe şcoli după depistarea unor...

Harghita: Cursuri online la clase din mai multe şcoli după depistarea unor cazuri de COVID-19

Cursurile în format fizic de la câte o clasă din mai multe şcoli şi licee din Harghita au fost suspendate şi se desfăşoară în format online, după ce au fost depistate cazuri de infectare cu noul coronavirus la elevi sau profesori.

Potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului, este vorba de 19 elevi şi patru cadre didactice infectate, motiv pentru care s-au suspendat cursurile la câte o clasă gimnazială din cinci şcoli, în total 123 elevi, şi la câte o clasă din trei licee, cu un număr total de 76 de elevi.

De asemenea, un elev de la o grădiniţă a fost depistat pozitiv, iar grupa în care se afla are cursurile suspendate.

Aceeaşi sursă a anunţat că s-a luat măsura dezinfectării spaţiilor, iar persoanele infectate sunt monitorizate la domiciliu, urmând ca după opt zile să se efectueze teste, iar dacă acestea sunt negative, să se poată relua cursurile în format fizic.

Numărul cazurilor de infectare a crescut în Harghita, în ultima perioadă, în doar 18 localităţi, din 67, nefiind înregistrate îmbolnăviri.

În ultimele 24 ore, în judeţ s-au înregistrat 29 de cazuri noi, incidenţa cazurilor la o mie de locuitori fiind de 0,66.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks