AcasăStiri generaleHarghita: Doi bărbaţi, reţinuţi într-un dosar privind deţinerea şi comercializarea produselor accizabile

Harghita: Doi bărbaţi, reţinuţi într-un dosar privind deţinerea şi comercializarea produselor accizabile

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în urma unor percheziţii efectuate de poliţişti în judeţele Harghita şi Mureş, pentru descurajarea desfăşurării de activităţi ilicite de deţinere şi comercializare a produselor accizabile.

Biroul de Presă al IPJ Harghita informează că, că în cursul zilei de miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului Criminalistic, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din judeţele Harghita şi Mureş, au efectuat patru percheziţii domiciliare ‘în vederea descurajării persoanelor fizice de a desfăşura activităţi ilicite de deţinere şi comercializare a produselor accizate’. Trei descinderi au vit loc în judeţul Harghita şi una în judeţul Mureş.

În urma acestor activităţi, anchetatorii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 610 litri de alcool în valoare de aproximativ 24.440 de lei, dar şi aproximativ două grame de material vegetal şi o ţigaretă de tip joint, produse susceptibile a fi substanţe interzise.

A fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de doi bărbaţi, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de aceştia, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, mai precizează sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks