AcasăStiri generaleHarghita: Judeţul dispune de 47 de adăposturi de protecţie civilă; peste jumătate...

Harghita: Judeţul dispune de 47 de adăposturi de protecţie civilă; peste jumătate dintre ele, la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc

Judeţul Harghita dispune de 47 de adăposturi de protecţie civilă, cele mai multe dintre ele fiind în municipiile Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Suituaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, din cele 47 de adăposturi, 23 sunt construite pentru acest scop şi sunt funcţionale, iar 24 sunt spaţii fără dotări sau ieşiri de siguranţă, dar care pot fi eliberate în 24 ore.

‘În prezent, fondul judeţean de adăpostire este compus din 47 de adăposturi publice de protecţie civilă. Dintre acestea, 23 sunt adăposturi construite în acest scop, iar 24 sunt spaţii amenajate ca adăposturi fără dotări şi ieşire de siguranţă. Cele 47 de adăposturi se află în municipiile Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Topliţa, în oraşele Cristuru Secuiesc, Bălan, Băile Tuşnad şi în localităţile Tulgheş, Corbu, Vărşag şi Săcel (…) Conform Legii nr. 481/2004, în timp de pace, adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste. Inspectorii de la municipii şi oraşe vor urmări, îndruma şi controla din punct de vedere tehnic darea în folosinţă, întreţinerea şi conservarea fondului de adăpostire’, a precizat Alina Ciobotariu.

Cele mai multe adăposturi, respectiv 14, sunt în municipiul Miercurea Ciuc, în vreme ce la Odorheiu Secuiesc sunt 11 astfel de spaţii, iar pe următoarele locuri privind numărul de adăposturi civile se află municipiile Ghorgheni şi Topliţa.

Alina Ciobotariu a mai subliniat că toate adăposturile de protecţie civilă sunt marcate conform legii, cu semnul internaţional al protecţiei civile, un triunghi echilateral albastru într-un pătrat de culoare portocalie.

‘În conformitate cu Legea 481/2014 deţinătorii şi utilizatorii adăposturilor publice de protecţie civilă sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare. În acest sens, adăposturile se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste’, se mai arată în informarea ISU Harghita. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks