AcasăStiri generaleHarghita:Tub de proiectil din Primul Război Mondial, găsit în podul unei case...

Harghita:Tub de proiectil din Primul Război Mondial, găsit în podul unei case din Odorheiu Secuiesc

Pirotehniştii harghiteni au fost solicitaţi, joi seara, pentru ridicarea unui element de muniţie descoperit de un bărbat în podul casei sale din Odorheiu Secuiesc, a informat Biroul de Presă al ISU Harghita.

Potrivit ISU, este vorba de un tub de proiectil care datează, cel mai probabil, din Primul Război Mondial.

‘Seara trecută (joi seara – n.r.), în jurul orei 22,00, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Harghita a fost solicitat de un cetăţean, care a descoperit un element de muniţie în podul locuinţei sale, din municipiul Odorheiu Secuiesc. Pirotehniştii au identificat elementul ca fiind un tub de proiectil calibru 100 milimetri, datând, cel mai probabil, din Primul Război Mondial şi au detectat zona pe o suprafaţă de 20 metri pătraţi, fără a mai descoperi altele. Elementul de muniţie a fost ridicat, transportat şi depozitat, în vederea distrugerii ulterioare’, se arată în informarea ISU Harghita.

Este a doua acţiune pirotehnică din acest an a specialiştilor ISU, după ce, la începutul lunii februarie, au fost descoperite 49 de grenade ofensive din Primul Război Mondial pe malul unui râu, la Vlăhiţa.

Anul trecut, echipa pirotehnică a ISU Harghita a intervenit de 12 ori pentru ridicarea, transportarea şi depozitarea în condiţii de siguranţă a unor elemente de muniţie rămase neexplodate şi a avut trei acţiuni de distrugere a muniţiei găsite în diverse locuri din judeţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks