AcasăStiri generaleHunedoara: Amenzi de 15.000 aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a COVID-19

Hunedoara: Amenzi de 15.000 aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a COVID-19

Poliţiştii din judeţul Hunedoara au aplicat amenzi în valoare de peste 15.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor sanitare de combatere a răspândirii COVID-19, între cei sancţionaţi numărându-se şi un bărbat care a fost depistat pe stradă, deşi trebuia să fie în carantină la domiciliu, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. Poliţiştii au verificat 124 de societăţi comerciale şi 48 de mijloace de transport în comun şi au aplicat 43 de sancţiuni, dintre care 41 pentru faptul că nu s-au respectat măsurile de protecţie individuală. ‘În urma verificărilor efectuate de către poliţişti la o adresă din municipiul Hunedoara, unde figurează ca fiind persoană carantinată un hunedorean în vârstă de 33 de ani, s-a constatat că acesta nu se afla la adresa respectivă, el fiind depistat ulterior pe stradă, venind spre domiciliu. Bărbatul în cauză a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurii carantinei’, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. Controalele au fost efectuate împreună cu jandarmii, inspectorii de muncă şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Hunedoara.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks