AcasăStiri generaleHunedoara: Bărbat învinuit de tentativă de omor, arestat preventiv

Hunedoara: Bărbat învinuit de tentativă de omor, arestat preventiv

Un bărbat din municipiul Orăştie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind învinuit de tentativă de omor, după ce în urma unei altercaţii cu o altă persoană i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit în zona capului, a informat miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Potrivit procurorilor, fapta a avut loc pe 17 octombrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în apropierea unui bar din municipiul Orăştie.

‘Din cercetările efectuate a rezultat că în data de 17.10.2021, în jurul orei 3,10, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan între agresor şi persoana vătămată, ce a avut loc iniţial în apropierea unui bar de pe strada Armatei din municipiul Orăştie, apoi a continuat pe strada Avram Iancu din aceeaşi localitate, inculpatul a lovit persoana vătămată cu un cuţit în jurul capului, provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie’, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, remis AGERPRES.

Procurorii au dispus reţinerea inculpatului, iar ulterior Tribunalul Hunedoara a admis cererea de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks