AcasăStiri generaleHunedoara: Două noi centre de vaccinare pentru cadrele didactice vor fi deschise...

Hunedoara: Două noi centre de vaccinare pentru cadrele didactice vor fi deschise la Deva şi Petroşani

Două noi centre de vaccinare împotriva COVID-19 dedicate cadrelor didactice vor fi deschise, de miercuri, la Deva, în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara şi în incinta Universităţii Petroşani, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. Reprezentanţii DSP Hunedoara au stabilit împreună cu unităţile organizatoare toate condiţiile necesare pentru derularea activităţii de vaccinare în cele mai bune condiţii. ‘Vaccinarea cadrelor didactice va fi efectuată cu următoarele tipuri de vaccin: vaccin AstraZeneca – pentru persoanele în vârstă de până la 55 de ani (de la 18 la 55 ani inclusiv) şi vaccin BioNTech&Pfizer – pentru persoanele de 56 ani şi peste’, a precizat DSP Hunedoara. În cadrul centrelor de vaccinare îşi vor desfăşura activitatea personal medical din cadrul DSP Hunedoara, medici de medicină şcolară şi medicină de familie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks