AcasăStiri generaleHunedoara: Peste 170 de familii din Deva au primit ajutor pentru încălzirea...

Hunedoara: Peste 170 de familii din Deva au primit ajutor pentru încălzirea locuinţei, în iarna trecută

Peste 170 de familii sau persoane singure cu venituri reduse din municipiul Deva au beneficiat, în perioada noiembrie 2020-31 martie 2021, de ajutor pentru încălzirea locuinţei, conform prevederilor legale privind măsurile de protecţie socială în sezonul rece, a informat, miercuri, administraţia locală.

Potrivit Primăriei Deva, valoarea totală a ajutoarelor plătite prin Direcţia de Asistenţă Socială se ridică la 27.400 lei, acestea incluzând sume pentru încălzirea cu lemne şi cu gaz metan sau electricitate a locuinţelor.

Astfel, un număr de 57 de familii sau persoane singure care beneficiază de ajutor social şi folosesc lemne pentru încălzirea gospodăriei au primit, lunar, câte 58 de lei pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile aferente încălzirii locuinţei în perioada sezonului rece. Ajutorul a fost acordat de la bugetul local şi a avut o valoare totală de 16.414 lei.

Totodată, de această măsură de protecţie socială au beneficiat alte 117 familii sau persoane singure vulnerabile, din municipiul Deva, care folosesc pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie termică, electrică sau combustibil solid.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă timp de cinci luni pe an, în perioada noiembrie – martie, în funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau cele ale persoanei singure.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks