AcasăStiri generaleHunedoara: Trei tineri au fost reţinuţi pentru şantaj, la Deva

Hunedoara: Trei tineri au fost reţinuţi pentru şantaj, la Deva

Trei tineri au fost reţinuţi de poliţiştii din Deva, fiind acuzaţi de şantaj, după ce au încercat să obţină o mie de euro de la un bărbat din municipiu, ameninţându-l că dacă nu va plăti banii îi vor transmite prietenei sale că ar mai avea o relaţie şi cu o altă femeie, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a relatat poliţiştilor că fost sunat la telefon de o persoană necunoscută care i-a cerut o mie de euro, iar apoi aceasta a revenit şi i-a solicitat 2.000 de lei.

După un flagrant organizat în parcarea unui centru comercial din Deva, poliţiştii au reuşit să-i prindă pe un tânăr de 19 ani, din oraşul Călan, o tânără de 27 de ani, din Belinţ, judeţul Timiş, şi un alt tânăr de 19 ani, din Orăştie.

‘În urma administrării probatoriului, faţă de cei trei tineri poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de şantaj’, a precizat IPJ Hunedoara.

Suspecţii au fost depuşi în arestul din Deva, urmând să fie prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks