Hunedoara: Via Transilvanica va include 160 de kilometri din traseele cunoscute ale judeţului

0
122

Autorităţile din judeţul Hunedoara susţin proiectul Via Transilvanica, iniţiat de organizaţia Tăşuleasa Social, peste 160 de kilometri din traseul acestuia urmând să străbată diverse zone din regiune, a anunţat marţi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor. Acesta s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii asociaţiei Tăşuleasa Social – preşedintele Alin Uşeriu şi sportivul Tibi Uşeriu – care au prezentat conducerii CJ Hunedoara prima schiţă de traseului care va străbate judeţul Hunedoara şi care trece prin cele mai frumoase locuri ale acestuia. ‘Un traseu adresat turiştilor cărora le plac drumeţiile, care iubesc natura şi preţuiesc obiectivele istorice, este foarte important, pentru că dezvoltă o zonă a turismului care poate să contribuie, pe termen lung, la dezvoltarea şi promovarea identităţii comunităţilor locale. CJ Hunedoara este partener în acest proiect, îl susţinem în totalitate şi îl dorim implementat cât mai curând’, a declarat Laurenţiu Nistor. Identificarea traseelor se va face în colaborare cu Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara, care va începe, în scurt timp, activităţile în teren. În acest fel, se apreciază că documentaţia necesară proiectului va fi pregătită până în luna ianuarie 2021, când acesta va fi supus aprobării consilierilor judeţeni. ‘La o primă estimare, cred că acest proiect va fi finalizat în luna iulie a anului viitor, Hunedoara câştigându-şi astfel locul pe harta acestui proiect admirabil’, a apreciat administratorul public al judeţului, Costel Avram. Drumul urmează să fie marcat cu elemente de identificare specifice, din materiale durabile, care să permită buna orientare a călătorului pe parcurs. Bornele kilometrice care vor fi amplasate pe traseul Via Transilvanica sunt realizate din andezit, păstrează specificul locului şi sunt achiziţionate exclusiv din donaţii. Tăşuleasa Social şi-a propus să amenajeze un drum care va porni de la Mănăstirea Putna, va străbate Transilvania şi va ajunge până la Drobeta-Turnu Severin. Traseul este în lungime de peste 1.200 de kilometri, cu o infrastructură ce va furniza date despre posibilităţi de cazare şi masă, dar şi informaţii istorice sau culturale despre diferitele zone geografice. În acest an, reprezentanţii asociaţiei au reuşit să finalizeze 800 de kilometri din traseu, în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu şi Mehedinţi.

Sursa: AGERPRESS