AcasăStiri generaleIaşi: 70 elevi din ţară participă la Concursul Naţional pentru Elevii cu...

Iaşi: 70 elevi din ţară participă la Concursul Naţional pentru Elevii cu Deficienţe de Auz

Peste 70 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a din 14 instituţii de învăţământ special din ţară se vor afla în Iaşi, în perioada 28 martie – 1 aprilie, la cea de-a XI-a ediţie a Concursului Naţional pentru Elevii cu Deficienţe de Auz.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat că acest concurs se va desfăşura la Liceul Tehnologic Special ‘Vasile Pavelcu’ din municipiu, sub egida Ministerului Educaţiei.

Concursul, la care participă copii din toată ţara, se adresează elevilor cu deficienţe de auz şi cuprinde patru discipline competiţionale: Limba şi literatura română, Matematica, Educaţia plastică şi Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor.

‘Deschiderea oficială are loc miercuri după amiaza, în Sala ‘Iustin Moisescu’ din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iaşi, unde vom fi onoraţi de prezenţa reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi, ai autorităţilor locale. Vor fi prezenţi la acest eveniment membrii Comisiei centrale şi delegaţiile şcolilor participante’, a declarat Antonina Bliorţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks