AcasăStiri generaleIaşi: Bărbat reţinut după ce a încercat să mituiască un poliţist

Iaşi: Bărbat reţinut după ce a încercat să mituiască un poliţist

Un bărbat în vârstă de 26 ani a fost reţinut după ce a încercat să mituiască un poliţist care l-a prins conducând un vehicul fără a avea permis de conducere. ‘În data de 21 ianuarie, inculpatul P.E., a fost depistat în trafic de către agenţi de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Scânteia, judeţul Iaşi conducând un autovehicul deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. După depistarea în trafic, inculpatul a promis unui agent de poliţie suma de 10.000 lei şi i-a remis efectiv, în aceeaşi seară, suma de 500 lei, pentru ca acesta să nu ia măsurile legale împotriva sa, respectiv să nu efectueze cercetări penale în dosarul înregistrat pe numele său, având ca obiect infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pentru a putea susţine examenul auto la care era programat’, se menţionează într-un comunicat de presă al IPJ Iaşi. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au înaintat instanţei propunerea de arestare preventivă în acest caz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks