Pompierii au intervenit, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din cartierul Dacia, în urma căruia două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
Conform sursei citate, la locul incendiului s-au deplasat nouă subofiţeri care intervin cu două autospeciale de stingere a incendiului cu apă şi spumă şi o autoplatformă, precum şi un echipaj SMURD, acţiunea fiind în desfăşurare.
Locatarii din bloc s-au autoevacuat.
‘Una dintre paciente, o femeie de 60 ani, a fost găsită în stop cardio-respirator. Cel mai probabil ea a suferit o intoxicaţie cu fum. A fost resuscitată, s-a reluat circulaţia spontană, a fost intubată, oxigenată, după care a fost dusă în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi. Prognosticul este destul de rezervat. Cea de-a doua pacientă, o femeie în vârstă de 70 de ani, a suferit un atac de panică. Este stabilă, conştientă, va fi evaluată’, a declarat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.