Iaşi: Femeie transferată de la Spitalul Suceava la ‘Sfântul Spiridon’ după ce a suferit arsuri pe 35% din corp

0
124

O femeie din judeţul Suceava a fost transferată în cursul nopţii de miercuri spre joi la Spitalul ‘Sfântul Spiridon’ din Iaşi, după ce a suferit arsuri în timp ce încerca să aprindă focul în sobă cu motorină. Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, joi dimineaţa, că femeia, în vârstă de 67 de ani, a suferit arsuri pe 35% din corp. ‘Arsurile i-au afectat 35% din suprafaţa corporală şi sunt de gradul 2-3. A fost adusă în UPU în cursul nopţii, era conştientă. Ulterior a fost internată la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie. A mers în sala de operaţie unde i s-a făcut prima toaletă şi primul tratament specific al leziunilor specifice arsurii. Sperăm să aibă parte de un prognostic favorabil, să rămână stabilă, dar îngrijirea şi terapia vor fi îndelungate’, a declarat Diana Cimpoeşu.

Sursa: AGERPRESS