Acasă55Iaşi: Ludovic Orban a depus o coroană cu flori la mormântul lui...

Iaşi: Ludovic Orban a depus o coroană cu flori la mormântul lui Cuza

Ludovic Orban, fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, a fost întâmpinat, luni, cu flori, pâine şi sare de simpatizanţii săi veniţi în faţa porţii mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi.

Orban a venit la Mănăstirea Trei Ierahi, alături de deputatul Alexandru Kocsis, pentru a depune o coroană cu flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Cei doi au fost aşteptaţi pe bulevardul Ştefan cel Mare de simpatizanţi, unii cu flori în braţe. Fostul lider al liberalilor a fost întâmpinat şi cu un colac şi sare, aşezate pe un drapel tricolor.

‘Este o prezenţă constantă. De ani buni vin aproape în fiecare an pe 24 ianuarie. E o mare sărbătoare a românilor, pe care o onorez. Deşi ştiu că pe 24 ianuarie a fost votat Alexandru Ioan Cuza în Adunarea Ad-hoc de la Bucureşti, totuşi onorăm Iaşiul şi faptul că această Unire a fost posibilă’, a declarat, pentru AGERPRES, Ludovic Orban.

Din cauza pandemiei de COVID-19, autorităţile locale au decis să anuleze toate manifestările care se organizau în mod tradiţional pentru a celebra înfăptuirea Unirii Principatelor Române. La primele ore ale dimineţii, reprezentanţii Primăriei, Consiliului Judeţean şi Prefecturii au depus câte o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii.

De asemenea, oficialităţile locale au luat parte, alături de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, la o slujba de comemorare oficiată de Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în incinta Mănăstirii Trei Ierarhi.

Ceremonia religioasă a fost urmată de o depunere de coroane la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care se află în interiorul lăcaşului de cult.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks