AcasăStiri generaleIaşi: O doctorandă a USAMV, bursieră UNESCO

Iaşi: O doctorandă a USAMV, bursieră UNESCO

O doctorandă a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi a câştigat o bursă, în valoare de 5.000 de euro, oferită de Chaire UNESCO. Andreea Popîrdă, doctorand la USAMV Iaşi, a declarat că Universitatea din Burgundia (Franţa), ca parte a politicii sale de atracţie internaţională, acordă două burse în fiecare an pentru studenţii din instituţiile academice, membre ale reţelei sale. Un grant de 5.000 de euro îl acordă unui doctorand pentru un stagiu de cercetare de cinci luni, pentru subiecte care trebuie să se refere la problematica Catedrei UNESCO în ‘Cultura şi tradiţia vinului’, iar cea de a doua bursă de excelenţă se acordă unui masterand. ‘Sunt absolventă a specializării Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, a masterelor ‘Tehnologia şi controlul calităţii băuturilor şi Management’ şi audit în agricultură, iar în prezent sunt doctorand în al doilea an la Facultatea de Horticultură, specializarea Viticultură şi Oenologie, sub îndrumarea domnului prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea. Anul acesta am fost selectată, în urma unui concurs de dosare, care a cuprins pe lângă CV şi scrisoare de intenţie şi trei scrisori de recomandare de la diverşi colaboratori, o listă a lucrărilor publicate până în prezent, copii ale diplomelor de licenţă şi master şi o descriere a tematicii de doctorat studiate, care în cazul meu este ‘Cercetări privind compoziţia unor vinuri din souri româneşti în vederea stabilirii autenticităţii”, a explicat Andreea Popîrdă. Timp de cinci luni, tânăra va desfăşura un stagiu de cercetare în laboratorul Procédés Alimentaires et Microbiologiques (PAM) din cadrul Universităţii din Burgundia, care are sediul principal în Dijon, Franţa, sub îndrumarea profesorului Régis Gougeon. În ultimii cinci ani, beneficiari ai acestei burse au fost studenţi din ţări precum Argentina, Brazilia, Italia. Catedra UNESCO ‘Cultura şi tradiţiile vinului’ a fost creată în octombrie 2006 în cadrul Universităţii din Burgundia. În general, o catedră UNESCO este constituită dintr-o reţea internaţională de parteneri (instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, instituţii publice şi private) care propun un proiect comun legat de o problematică care poate susţine programele prioritare UNESCO în domenii ca implementarea educaţiei şi cercetării, culturii, tradiţiilor, egalităţii şanselor, mediului şi dezvoltării durabile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks