AcasăStiri generaleIaşi: Şedinţă extraordinară a CJ - proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară,...

Iaşi: Şedinţă extraordinară a CJ – proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, pe ordinea de zi

Consilierii judeţeni s-au întrunit, luni, în şedinţă extraordinară pentru a vota trei proiecte, două dintre acestea vizând construirea şi dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, precum şi finanţarea documentaţiei tehnico-economice pentru şoseaua de centură uşoară de ocolire a Iaşiului. Institutul Regional de Boli Cardiovasculare, care ar urma să fie construit în apropierea Iaşiului, în comuna Miroslava, necesită o investiţie de aproximativ 300 de milioane de euro. Unitatea medicală reprezintă o prioritate a dezvoltării judeţului în domeniul medical. La această unitate medicală ar putea fi trataţi pacienţi atât din estul ţării cât şi din Republica Moldova, indiferent de vârstă sau de afecţiunea cardiacă de care suferă. Consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate nota conceptuală a temei de proiectare şi a valorii estimate pentru documentaţiile tehnico-economice pentru faza de proiectare. De asemenea, au aprobat alocarea din bugetul Consiliului Judeţean a fondurilor pentru realizarea documentaţiilor din prima etapă a studiului de fezabilitate, studiile de teren, raportul de mediu şi alte studii specifice. ‘Spre finalul anului 2020 am făcut paşi importanţi în dezvoltarea unui obiectiv de infrastructură medicală esenţial pentru judeţul Iaşi şi întreaga regiune a Moldovei: semnarea protocolului de asociere pentru construirea Institutului Regional de Boli Cardiovasculare Iaşi. Această investiţie de 300 de milioane de euro rămâne o prioritate a dezvoltării strategice a judeţului Iaşi. Avem în faţă cele mai concrete măsuri luate până acum pentru realizarea acestui spital, atât de necesar pentru regiunea Moldovei, situată pe primul loc în ceea ce priveşte incidenţa bolilor cardiovasculare. Noul spital va deservi peste 5,5 milioane de locuitori, cetăţeni români, dar şi din Republica Moldova, şi ne va da posibilitatea de extindere a serviciilor medicale oferite, prin înfiinţarea unor secţii speciale în medicina cardiovasculară, secţii care nu există momentan în regiunea noastră. Vrem să consolidăm judeţul Iaşi ca cel mai important centru regional medical din zona de nord-est a României’, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe. Tot în şedinţa extraordinară de luni, consilierii judeţeni ieşeni şi-au dat acordul de parteneriat privind proiectul de ‘Sprijin la nivelul regiunii Nord-Est pentru pregătirea de proiecte finanţate din perioada de programare 2021 – 2027 pe domeniile de mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice, infrastructură şi servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potenţial turistic şi infrastructură rutieră de interes judeţean. Prin votarea acestui acord s-a stabilit finanţarea elaborării documentaţiei tehnico-economice aferentă proiectului ce vizează înfiinţarea centurii uşoare de ocolire a municipiului Iaşi.Traseul total al centurii uşoare va avea o lungime totală de 73 kilometri. ‘Începe să prindă viaţă şi proiectul centurii uşoare a municipiului Iaşi, un proiect de infrastructură prin care vom conecta mai multe comunităţi urbane şi rurale, făcând mai accesibilă mobilitatea locuitorilor din judeţul nostru. Începem anul tocmai cu aceste proiecte care consolidează obiectivul îmbunătăţirii calităţii vieţii ieşenilor, prioritatea mandatului meu şi a administraţiei de la Consiliul Judeţean Iaşi’, a mai spus Costel Alexe.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks