AcasăStiri generaleIGI: Creştere cu 11,6% a situaţiilor de şedere a cetăţenilor străini în...

IGI: Creştere cu 11,6% a situaţiilor de şedere a cetăţenilor străini în România în 2020, faţă de 2019

Poliţiştii de frontieră au organizat, în anul 2020, 5.186 de acţiuni şi controale pentru depistarea şederii ilegale a străinilor pe teritoriul României, în urma cărora au fost depistaţi în situaţii ilegale peste 3.500 de străini, în creştere cu 11,6% faţă de anul 2019. ‘Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere au fost emise 1.313 de decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligaţia de returnare şi termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României’, potrivit unei analize a activităţii desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) pe anul 2020. De asemenea, pentru 237 de persoane a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în ţară pentru diferite perioade de timp. Principalul motiv care a stat la baza emiterii documentelor administrative privind îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României l-a constituit anularea/revocarea sau refuzul prelungirii dreptului de şedere şi neîndeplinirea condiţiilor de şedere. Pe parcursul anului 2020, peste 1.140 de cetăţeni străini au fost returnaţi sub escortă, dintre aceştia 1.108 până la graniţa externă a României, aproximativ 48% din totalul misiunilor de îndepărtare au fost efectuate în baza acordului de readmisie cu Serbia, 37 de străini au fost îndepărtaţi până în ţara de origine, în cadrul a 13 misiuni operative externe, dintre care 2 prin participarea României la operaţiuni comune de returnare organizate de un stat membru sub coordonarea Agenţiei Frontex, un zbor charter organizat tot cu sprijinul agenţiei şi o misiune terestră. Pentru 1.241 de persoane care nu au putut fi îndepărtate, în termen de 24 de ore, poliţiştii de imigrări au întocmit documente de luare în custodie publică până la returnarea de pe teritoriul ţării noastre, aproximativ 1.000 fiind îndepărtate până la sfârşitul anului. Ca alternativă la îndepărtarea forţată, 35 de migranţi au optat pentru programul de repatriere voluntară umanitară asistată şi au părăsit ţara noastră la o dată stabilită de comun acord cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Totodată, în cazul a 249 de persoane a fost acordată tolerarea rămânerii pe teritoriul României până la încetarea motivelor care au stat la baza deciziei. Poliţiştii de imigrări au asigurat, în anul 2020, managementul şederii în România a peste 136.300 de persoane, dintre care 84.330 cetăţeni din state terţe, cei mai mulţi din Moldova, Turcia, China şi aproximativ 52.000 cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea fiind din Italia, Germania şi Franţa. ‘Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare/detaşare în muncă, conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie a cetăţenilor români, UE sau SEE), studii, cercetare ştiinţifică, beneficiari ai unei forme de protecţie internaţională şi stabilirea domiciliului pe teritoriul ţării noastre’, arată sursa citată. În ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite peste 9.000 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate. Au fost avizate favorabil 7.489 de cereri de viză, dintre care 7.034 de lungă şedere, pentru străini din Moldova, Turcia, Maroc, Siria şi alte state, şi 455 de scurtă şedere, pentru străini din Liban, Iran, Egipt, India etc. ‘Totodată, au fost gestionate aproximativ 44.500 de cereri de prelungire a dreptului de şedere a străinilor din state terţe, peste 43.000 pentru şederea temporară, iar 1.188 pentru şederea pe termen lung. Au fost primite peste 10.043 de cereri de emitere a certificatelor de înregistrare şi emise 880 de cărţi de rezidenţă pentru cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Se remarcă în acest context faptul că valabilitatea documentelor, care au expirat în perioada stării de urgenţă prelungită prin starea de alertă, a fost prelungită automat, urmând ca în termen de 90 de zile, după încetarea stării de alertă, solicitanţii să întreprindă demersuri de reglementare a situaţiei juridice’, mai spune IGI. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate peste 28.740 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare, fiind emise 27.453 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, detaşaţi, înalt calificaţi, ICT, sezonieri şi transfrontalieri. Piaţa forţei de muncă a atras, cu precădere, străini proveniţi din state de pe continentul asiatic, cele mai multe cereri au ca beneficiari cetăţeni din Turcia (4076), Nepal (3809), Sri Lanka (3772), India (3392) şi Vietnam (2868). Cele mai multe solicitări au fost pentru angajatori din Ilfov, Constanţa, Timiş, Iaşi, Braşov etc. În urma mai multor acţiuni şi controale, la peste 4.800 de societăţi comerciale, care au vizat combaterea muncii nedeclarate, au fost depistaţi 428 de străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale. În perioada de referinţă, au fost depuse 6.138 de cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, în creştere cu 137% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, depăşind, totodată, cel mai mare număr de solicitări de protecţie internaţională adresate statului român – 4.820 de cereri de azil depuse în anul 2017. Cele mai multe cereri au fost înregistrate la centrele regionale din Timişoara, Bucureşti şi Maramureş, iar cei mai mulţi solicitanţi de azil sunt din Afganistan (2384), Siria (1459) şi Irak (416). ‘Poliţiştii de imigrări au soluţionat 2.480 de cereri de protecţie internaţională în etapă administrativă şi, în 667 de cazuri, a fost acordată o formă de protecţie, dintre care 251 le-a fost recunoscut statutul de refugiat, iar pentru 416 le-a fost acordată protecţia subsidiară. De asemenea, au fost aprobate 103 cereri de reunificare a familiei, 19 au fost respinse, iar 88 se află în lucru’, precizează IGI. Pe linia relocării refugiaţilor din ţări terţe, în cadrul a două misiuni operative, au fost efectuate demersuri pentru asigurarea transferului în România a 37 de persoane, de origine siriană, aflate provizoriu în Turcia. Activităţile desfăşurate au încheiat angajamentele asumate de statul român, pentru perioada 2018-2019, privind transferul a 109 persoane aflate în nevoie de relocare din Iordania şi Turcia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks