AcasăStiri generaleIGPF: Aproape 91.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care...

IGPF: Aproape 91.000 de persoane au intrat joi în România, dintre care peste 8.400 de ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că joi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 90.947 de persoane, dintre care 8.406 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu aproape 4% faţă de ziua precedentă.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 190.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 54.400 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.688.262 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 52 de fapte ilegale (24 infracţiuni şi 28 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.700 de lei.

Joi nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks