AcasăStiri generaleIGPR, despre sancţionarea elevilor din Constanţa:Au fost dispuse verificări privind modul de...

IGPR, despre sancţionarea elevilor din Constanţa:Au fost dispuse verificări privind modul de intervenţie al poliţiştilor

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor din Constanţa, prin Corpul de Control al Ministrului, în legătură cu aplicarea a 8 sancţiuni contravenţionale unor elevi, a informat, duminică seara, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Potrivit sursei citate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a transmis că la nivelul secţiei 2 Poliţie Constanţa au fost înregistrate 4 sesizări scrise şi 5 telefonice, dintre care 3 prin apel 112, cu privire la faptul că se tulbură ordinea şi liniştea publică a locatarilor. ‘Astfel, în cursul zilei de 2 octombrie, în jurul orei 20,20, poliţişti din cadrul Secţiei 2 au legitimat 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, care se aflau în curtea unei instituţii de învăţământ, încălcând normele legale de acces. Poliţiştii au procedat la înştiinţarea tinerilor în cauză despre faptul că vor fi conduşi la sediul poliţiei în vederea legitimării şi luării măsurilor legale. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 250 de lei, fiecare, pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în incinta instituţiei de învăţământ, fără a avea acordul şcolii pentru folosirea terenului de sport după terminarea cursurilor. Totodată, poliţiştii le-au reamintit acestora despre responsabilitatea privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi de distanţare fizică pentru a se proteja pe ei înşişi, dar şi pe toţi cei din jurul lor’, se arată într-o informare a IGPR. Reprezentanţii IGPR au transmis că la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun. În context, Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită, printr-un comunicat de presă, noii administraţii locale să ofere elevilor şi studenţilor acces la bazele sportive din curtea unităţilor şcolare în permanenţă pentru ca aceştia să poată desfăşura activităţi sportive şi de relaxare. Reprezentanţii elevilor din Constanţa menţionează că amendarea unor elevi pentru simplul fapt că îşi petreceau timpul în curtea şcolii desfăşurând diferite activităţi nu reprezintă o normalitate şi că problema trebuie rezolvată în cel mai scurt timp.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks