Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat, marţi, 12 percheziţii la persoane fizice şi juridice din judeţ, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals în legătură cu obţinerea unor indemnizaţii alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19.
‘Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2020 şi până în prezent, zece persoane din judeţul Dolj, care ar fi invocat calitatea de artist-interpret, ar fi depus, la autoritatea competentă, înscrisuri falsificate, în vederea obţinerii unor indemnizaţii alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei de COVID-19’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmis, marţi, AGERPRES.
Cele zece persoane ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanţii autorităţii competente cu privire la existenţa unor relaţii contractuale de prestări servicii, anterioare declanşării pandemiei de COVID-19. Potrivit sursei citate, prejudiciul cauzat este de aproximativ 130.000 de lei.
‘În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente ce pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal. De asemenea, au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere’, precizează IGPR.
Cercetările sunt continuate, urmând să fie dispuse măsuri legale.
La activităţi au participat şi poliţişti de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Dolj, Serviciul Criminalistic, precum şi poliţişti de la Secţiile 3 şi 5 Craiova şi de la Secţiile de Poliţie rurală 1 Melineşti, 2 Breasta şi 15 Filiaşi.