AcasăStiri generaleIGPR: Peste 2.200 de sancţiuni au fost aplicate în urma verificării autovehiculor...

IGPR: Peste 2.200 de sancţiuni au fost aplicate în urma verificării autovehiculor de transport public de persoane

Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a aplicat, în săptămâna 12-18 octombrie, 2.278 de sancţiuni contravenţionale în urma unei acţiuni, la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor rutiere, în care au fost verificate 12.494 de autovehicule destinate transportului public de persoane. ‘Dintre acestea, 210 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 358 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 10 pentru abateri constatate la funcţionarea aparatului tahograf şi 3 pentru utilizarea incorectă a acestuia’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, luni, AGERPRES. Aproape 27.000 de autovehicule de transport persoane sau mărfuri au fost oprite pentru control de poliţişti în perioada menţionată. Activităţile s-au desfăşurat simultan în toate statele membre ale UE. În cele şapte zile, controalele poliţiştilor au avut în vedere respectarea, de către şoferii profesionişti, a legislaţiei rutiere, dar şi a prevederilor legale dispuse în contextul situaţiei produse de răspândirea noului coronavirus. ‘Alte 11 au fost aplicate pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 79 pentru defecţiuni tehnice, 6 pentru depăşirea masei totale maximă autorizată a vehiculului, 116 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 61 referitoare la lipsa unor documente ale vehiculului, iar alte 20 referitoare la lipsa unor documente ale operatorilor de transport’, arată sursa citată. Totodată, au fost dispuse cinci imobilizări pentru defecţiuni tehnice. În cazul transportatorilor de marfă, au fost verificate 14.561 de autovehicule, fiind aplicate 3.804 sancţiuni contravenţionale. ‘Dintre acestea, poliţiştii au aplicat 688 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 23 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 768 pentru neutilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, 172 pentru funcţionarea necorespunzătoare a aparatului tahograf, 150 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă şi 251 pentru defecţiuni tehnice’, precizează IGPR. Alte 37 au fost aplicate pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone, 47 pentru depăşirea limitei maxime admise a greutăţii în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată peste 12,5 tone, 45 pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor, 235 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, alte 125 pentru lipsa unor documente ale vehiculului şi 33 referitoare la lipsa unor documente ale operatorilor de transport.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks