AcasăStiri generaleINSP: 1.711 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, confirmate până...

INSP: 1.711 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, confirmate până la 27 iunie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează joi că până la data de 27 iunie au fost confirmate 1.711 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare.

Conform unui comunicat de presă, până la aceeaşi dată au fost raportate la INSP – CNSCBT un număr de 2.307 secvenţieri.

Cele 7 laboratoare care au raportat aceste rezultate sunt: Institutul Cantacuzino, Institutul ‘Matei Balş’, MedLife, Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava, Institutul de Virusologie ‘Ştefan S. Nicolau’, CRGM al SCJU Craiova şi ‘Pro Vitam’ Sfântu Gheorghe.

Au fost confirmate 1.711 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care: cu varianta Alpha – 1.621 de cazuri, cu varianta Beta – 11, varianta Gamma – 22, varianta Delta – 57.

Până la data de 27 iunie, rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 74%.

INSP informează că au fost înregistrate şi comunicate la INSP – CNSCBT 31 decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care: 27 cu varianta Alpha, 3 cu varianta Gamma şi unul cu varianta Delta.

De asemenea, până la data menţionată au fost confirmate 57 de cazuri cu varianta Delta:

* 3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, judeţul Braşov, şi sunt cetăţeni indieni; un caz provine dintr-un focar familial din Bucureşti, cu 3 cazuri de COVID-19, din care unul confirmat cu varianta Delta (locul probabil al expunerii cazului index este necunoscut),

* un caz provine dintr-un focar din judeţul Dolj, cu 5 cazuri de COVID-19 (doar unul confirmat cu varianta Delta), din care 4 angajaţi şi un caz secundar, familial,

* 13 cazuri provin dintr-un focar din oraşul Popeşti-Leordeni: 11 sunt cetăţeni indieni, unul este cetăţean român, caz secundar al unui cetăţean indian, iar altul este cetăţean român, caz terţiar (fiul cazului secundar);

* 2 cazuri sunt cetăţeni indieni şi provin dintr-un focar cu 17 cazuri de COVID-19 din Dobroeşti, judeţul Ilfov;

* 1 caz din Bucureşti provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri de COVID-19, din care unul confirmat cu varianta Delta;

* 1 caz din judeţul Dâmboviţa are istoric de călătorie în India;

* 2 cazuri din judeţul Dolj provin dintr-un focar familial cu 2 cazuri confirmate cu varianta Delta;

* 1 caz din judeţul Arad, cetăţean indian, dar care locuieşte în România de 2 ani, nu are locul expunerii cunoscut;

* 2 cazuri din judeţul Argeş provin dintr-un focar familial; locul expunerii – necunoscut;

* 1 caz din judeţul Teleorman provine din focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din care doar acesta confirmat cu varianta Delta – caz terţiar; locul expunerii cazului index-necunoscut;

* 1 caz din Bucureşti provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19, din care doar unul confirmat cu varianta Delta;

* 21 cazuri din judeţele Argeş, Arad, Buzău, Dolj şi municipiul Bucureşti nu au nicio legătură epidemiologică menţionată;

* 1 caz a refuzat colaborarea cu DSP Bucureşti;

* 3 cazuri din judeţul Argeş provin dintr-un focar familial;

* 1 caz din judeţul Argeş lucrează la o firmă de transport internaţional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks