AcasăStiri generaleInstitutul Cervantes îşi redeschide porţile pentru public, din 2 octombrie, cu expoziţia...

Institutul Cervantes îşi redeschide porţile pentru public, din 2 octombrie, cu expoziţia ‘Transfăgărăşan’

Institutul Cervantes din Bucureşti îşi redeschide porţile pentru public, începând cu data de 2 octombrie, odată cu prezentarea expoziţiei de fotografie cu titlul ‘Transfăgărăşan’, aparţinând artiştilor spanioli Amaia Molinet şi Eriz Moreno. ‘Am decis să reluăm contactul direct cu publicul şi facem acest lucru respectând cu stricteţe măsurile de siguranţă şi prevenţie stabilite de autorităţi. Am implementat controlul accesului şi am creat fluxuri de acces diferite pentru intrarea şi ieşirea din spaţiile noastre, precum şi mijloace de dezinfecţie pentru spaţii şi persoane. Am adaptat numărul de locuri în interiorul sălilor destinate evenimentelor culturale în acord cu prevederile în vigoare, cât şi în interiorul sălilor de curs – numărul de cursanţi va fi între 5 şi 7, în funcţie de dimensiunea sălii de curs. Am depus toate eforturile şi speranţele pentru a pregăti acest nou început de curs academic, dar suntem conştienţi că nu va fi uşor. Contăm nu doar pe colaborarea dumneavoastră, ci şi pe empatie şi implicare. Vă mulţumim şi sperăm să vă revedem la sediul Institutului Cervantes, unde sunteţi, ca întotdeauna, bineveniţi’, a declarat Jorge Jimenez-Zumalacarregui, directorul Institutului Cervates din Bucureşti, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES. Primul eveniment cu prezenţă, desfăşurat în Sala de expoziţii a Institutului Cervantes din Bucureşti, va fi expoziţia de fotografie ‘Transfăgărăşan’, aparţinând artiştilor spanioli Amaia Molinet şi Eriz Moreno. Expoziţia se va deschide pentru vizitare pe data de 2 octombrie, iar vernisajul, în prezenţa artiştilor, va avea loc în data de 6 octombrie; publicul va putea vizita expoziţia până pe 16 noiembrie. În paralel cu activitatea desfăşurată la sediul Institutului din bulevardul Elisabeta nr. 38, continuă şi o serie de evenimente online, precum difuzarea mai multor serii de filme (selecţii de la Festivalul de fim de dans FIVER, programul ‘Nuevas Cinefilias’, o selecţie de scurtmetraje LGBTI, o serie de proiecţii de film şi literatură dedicate celebrării centenarului naşterii scriitorului uruguayan Mario Benedetti ş.a.), un recital de saxofon solo susţinut de tânărul muzician spaniol Borja Sanchez Solis. De asemenea, în oferta din această toamnă a Institutului există şi formula cursurilor de limbă desfăşurate online, proiectată din dorinţa de a menţine un grad ridicat de difuzare şi de accesibilitate pentru toţi cei interesaţi. Biblioteca nu va avea activitate cu prezenţă până la finalul acestui an, toate urmând a se face online, prin mesaj trimis la adresa de mail: bibbuc@cervantes.es. Serviciul de relaţii cu publicul al Institutului se desfăşoară online sau cu programare în prealabil, solicitată la următoarele adrese de e-mail: cursosbuc@cervantes.es, acx1buc@cervantes.es.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks