Acasă55Iohannis: Abordarea politică este una, abordarea publică în situaţia de pandemie trebuie...

Iohannis: Abordarea politică este una, abordarea publică în situaţia de pandemie trebuie să fie una aplicată

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, la Palatul Cotroceni, despre diferenţa dintre abordarea politică şi cea a autorităţilor, legată de combaterea pandemiei COVID-19. ‘Sănătatea publică este ameninţată de COVID-19, iar politica românească este ameninţată de PSD. Sunt două pericole şi trebuie să ne adresăm şi într-o parte şi în cealaltă parte. După alegeri, este evident că această creştere a numărului de bolnavi ne îngrijorează mai mult decât alegerile care vor veni şi trebuie să luăm măsurile care se impun în prag de toamnă, iarnă, fiindcă lucrurile probabil se vor complica odată cu venirea toamnei şi cu vremea mai rece’, a afirmat şeful statului, într-o conferinţă de presă. Iohannis a vorbit despre diferenţa dintre abordarea politică şi cea a autorităţilor publice, în contextul pandemiei. ‘Să nu facem o confuzie între abordarea politică, care este necesară, fiindcă societatea merge mai departe. Noi nu vrem să ne oprim undeva, în mijlocul bolii. Dar este clar că abordarea politică este una, abordarea publică în situaţia de pandemie trebuie să fie una aplicată, care se bazează pe măsurile propuse de experţi’, a spus şeful statului. Totodată, Iohannis a afirmat că ‘nu se poate aştepta nimeni ca Guvernul singur să stăpânească epidemia’. ‘Este o răspundere partajată – autorităţile au partea lor de răspundere, cu măsurile, cu restricţiile, cu amenzile (…), dar fiecare dintre noi are răspunderea probabil mai mare, fiindcă boala nu se răspândeşte de la o autoritate la altă autoritate sau de la o instituţie la o altă instituţie. Boala se răspândeşte de la om la om şi de aceea răspunderea noastră individuală este foarte mare şi nu este bine să amestecăm aceste lucruri’, a punctat Iohannis. Preşedintele a amintit de procesul prin care a trecut legea privind măsurile ce pot fi luate de autorităţi în pandemie. ‘Câteodată politicienii se bagă şi unde nu trebuie şi cu siguranţă vă amintiţi că PSD a ţinut în Parlament, câteva săptămâni, o lege care trebuia dată urgent pentru a permite Guvernului să ia măsuri exact pentru îngrădirea epidemiei’, a afirmat Iohannis.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks