Acasă55Iohannis despre creşterea preţurilor la energie: Soluţiile trebuie să fie corect fundamentate...

Iohannis despre creşterea preţurilor la energie: Soluţiile trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referindu-se la creşterea preţurilor la energie, că soluţiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate.

‘În contextul acestei crize, pentru România este foarte importantă Legea consumatorului vulnerabil, pe care am promulgat-o recent, o lege care oferă un mecanism stabil, predictibil, de protecţie a segmentelor de consumatori expuse la fenomenul de sărăcie energetică. Totodată, OUG privind compensarea facturilor clienţilor casnici este binevenită pentru a oferi românilor un orizont de linişte şi siguranţă pentru sezonul rece. Sunt, însă, necesare în continuare măsuri eficiente care să protejeze şi economia, întreprinderile mici şi mijlocii, firmele din industrie şi companiile mari a căror competitivitate este puternic afectată prin scumpirea produselor energetice. Soluţiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate, astfel încât situaţia actuală din energie să nu devină o povară insurmontabilă pentru diverse categorii sociale, pentru firmele din industrie sau pentru economie în general. În acest sens, atrag atenţia autorităţilor cu atribuţii în domeniu că sunt în continuare necesare soluţii cu caracter durabil, care să abordeze problema creşterii preţurilor pe termen lung, pentru a nu genera alte probleme mai serioase sau mai costisitoare’, a spus şeful statului, la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.

El a arătat că problema creşterii preţurilor la energie va fi abordată şi în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, care va avea loc la sfârşitul lunii octombrie.

‘Din păcate în această perioadă ne confruntăm alături de celelalte state ale UE cu o creştere accelerată a preţurilor energiei. Această problemă urmează să fie discutată la nivelul Consiliului European la care voi participa la sfârşitul acestei luni. Vă spun de pe acum că voi solicita o intervenţie coordonată, convergentă la nivelul Uniunii pentru adoptarea de măsuri active întrucât scumpirea energiei este resimţită de toate economiile europene, cu implicaţii profunde pentru nivelul de trai al cetăţenilor noştri. O astfel de problemă comună nu poate fi gestionată bine decât prin soluţii comune’, a subliniat Iohannis.

Şeful statului vizitează joi Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la punerea în funcţiune a Unităţii 1.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks