Acasă55Iohannis: După alegeri, mă aştept la un guvern care să fie format...

Iohannis: După alegeri, mă aştept la un guvern care să fie format în jurul PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Palatul Cotroceni, că după alegerile parlamentare se aşteaptă la un guvern PNL şi la o majoritate în Legislativ în jurul acestui partid. ‘Sincer, nu cred că Partidul Naţional Liberal va pierde alegerile. Eu cred că va câştiga alegerile şi împreună cu alte partide democratice va genera o majoritate în Parlament pentru a păstra PSD-ul în afara deciziei politice’, a afirmat şeful statului. El a fost întrebat dacă, după alegerile programate pe 6 decembrie, vede un guvern PNL. ‘După alegeri mă aştept la un guvern care să fie format în jurul PNL, o nouă majoritate care permite gestionarea eficientă a crizei şi a reconstrucţiei de după’, a răspuns Iohannis. Şeful statului a apreciat că, în prezent, în Legislativ, PSD ‘trage frâna de mână’ la toate măsurile propuse de Guvern, ‘care sunt juste şi binevenite’. ‘Suntem în pandemia prin care trebuie să trecem, iar Guvernul a fost ales ca să gestioneze treburile publice şi trebuie să le gestioneze, indiferent cât de popular sau nepopular devii prin măsurile care sunt bune, trebuie luate, fiindcă pe primul loc nu sunt sondajele, ci pe primul românii şi sănătatea lor’, a afirmat preşedintele.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks