Acasă55Iohannis: Sunt convins că vom avea o lege a avertizorilor de integritate...

Iohannis: Sunt convins că vom avea o lege a avertizorilor de integritate care are o formă bună

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că pentru el este important ca legea avertizorilor de integritate, care transpune o directivă europeană, să fie o lege bună, care transpune directiva europeană nu doar în litera, ci în spiritul ei.

‘Această situaţie este una, cum se spune, în evoluţie. Parcursul legii nu s-a terminat. Da, s-a votat. Cunosc foarte bine ce s-a vehiculat în spaţiul public, am o opinie despre aceste lucruri, însă acum, la momentul în care vorbim, legea este la Curtea Constituţională pentru o analiză pe constituţionalitate, a primit şi un termen când se va dezbate, după care fie se întoarce în Parlament, fie vine la mine şi atunci voi uza de instrumentele de care dispune preşedintele. Pentru mine este foarte important ca această lege care transpune o directivă europeană să fie o lege bună, să transpună directiva nu doar în litera, ci şi în spiritul ei şi să avem o situaţie cu care realmente putem să ne ajutăm în continuare. După părerea mea, orice alt comentariu şi orice altă discuţie sunt premature în această etapă în care ne aflăm acum. Sunt convins că în final vom avea o lege care are o formă bună’, a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks