AcasăStiri generaleISUBIF: Sediul detaşamentului de Pompieri 'Obor' va fi demolat şi reconstruit

ISUBIF: Sediul detaşamentului de Pompieri ‘Obor’ va fi demolat şi reconstruit

Sediul detaşamentului de Pompieri ‘Obor’ din bulevardul Ferdinand I nr. 139 va fi demolat şi reconstruit, într-un proiect derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu finanţare de la Banca Mondială şi Guvernul României, ce are ca scop creşterea rezilienţei infrastructurii critice de răspuns la dezastre şi situaţii de urgenţă.

Construcţia, care datează din anul 1934, se află într-o stare avansată de deteriorare, cu un risc ridicat de colaps în caz de cutremur, iar efectivele de pompieri şi tehnica de intervenţie au fost relocate, încă din anul 2017, în cadrul unei alte subunităţi operative a ISUBIF, informează un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) transmis, miercuri, AGERPRES.

‘Pentru ca impactul lucrărilor de construcţii asupra vieţii de zi cu zi a locuitorilor din zonă să fie cât mai mic, prin proiect a fost întocmit un Plan de Management de Mediu şi Social, prin care au fost identificate toate aspectele care ar putea avea consecinţe negative asupra comunităţii şi activităţilor obişnuite, asupra traficului şi mediului înconjurător, etc’, arată sursa citată.

Documentul a fost întocmit în conformitate cu standardele şi politicile Băncii Mondiale – finanţatorul proiectului – şi poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (https://www.igsu.ro/FinantareExterna/AsistentaFinanciara), unde sunt prezentate pe larg informaţiile referitoare la Proiect.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks