AcasăStiri generaleJandarmeria Bucureşti: 40 de sancţiuni, în valoare de 50.000 de lei, pentru...

Jandarmeria Bucureşti: 40 de sancţiuni, în valoare de 50.000 de lei, pentru participanţii la protestul din Piaţa Universităţii

Jandarmii bucureşteni au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.000 de lei, participanţilor la manifestaţia din Piaţa Universităţii care au protestat joi faţă de restricţiile impuse de autorităţi odată cu implementarea certificatului verde.

‘În data de 28 octombrie, începând cu ora 20,00, în Piaţa Universităţii, s-a desfăşurat o adunare publică de protest iniţiată în mediul online, fără a întruni condiţiile impuse de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată’, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti (DGJMB).

Potrivit sursei citate, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare şi aplicarea măsurilor care se impun.

Câteva zeci de persoane au protestat, joi seară, în Piaţa Universităţii, faţă de restricţiile impuse de autorităţi odată cu implementarea certificatului verde.

Manifestanţii au pătruns pe carosabil şi au blocat traficul rutier în zonă, au fluturat steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum: ‘Libertate fără certificate’, ‘OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii – n.r.) afară din ţară’ şi au scandat ‘Nu cedăm, nu ne vaccinăm’, ‘Unica soluţie, încă o revoluţie’, ‘Libertate’.

La protest a fost prezent şi deputatul George Simion, copreşedintele AUR.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks