AcasăStiri RegionaleJandarmeria Capitalei, măsuri de ordine de Bobotează

Jandarmeria Capitalei, măsuri de ordine de Bobotează

De Bobotează, vor avea loc manifestări religioase la Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei, precum şi la alte lăcaşe de cult din Bucureşti. Accesul credincioșilor spre Catedrala Patriarhală se va face de la ora 07:00, atât dinspre Piața Unirii, cât și dinspre strada 11 Iunie, potrivit buletin de bucuresti.

Pentru evitarea aglomerației și a altor incidente, Jandarmeria Capitalei va lua măsuri de siguranță pentru cei prezenți la această sărbătoare.

„Recomandăm participanților să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări contrare prevederilor legale.”, a transmis Jandarmeria București.

Jandarmeria Capitalei le mai recomandă cetățenilor:

  • să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile jandarmilor;
  • șă fie atenți la bunurile personale, pentru a nu deveni victime ale unor
    infracțiuni de furt din buzunare;
  • Părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii;
  • Dacă sunt martorii unor fapte antisociale, să apeleze cu încredere la cea
    mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul de urgență ”112”.

The post Jandarmeria Capitalei, măsuri de ordine de Bobotează appeared first on News Bucuresti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks