AcasăStiri generaleJudeţul Arad a depăşit incidenţa de 3 cazuri COVID-19 la o...

Judeţul Arad a depăşit incidenţa de 3 cazuri COVID-19 la o mie de locuitori

Judeţul Arad a depăşit, vineri, rata de incidenţă de 3 la 1.000 de locuitori privind cazurile de COVID-19 confirmate în ultimele 14 zile, iar municipiul a ajuns la o incidenţă de 4,54 la mie. Conform raportării Direcţiei de Sănătate Publică, judeţul a ajuns la incidenţa de 3,02 la mia de locuitori, în ultimele 24 de ore fiind confirmate 197 de noi îmbolnăviri. Reprezentanţii Prefecturii Arad au convocat, pentru vineri după-amiază, o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Urgenţă, pentru a analiza dacă este cazul să fie luate măsuri specifice scenariului roşu la nivelul întregului judeţ. Municipiul Arad a atins incidenţa de 3 la mie în 23 octombrie, când CJSU a decis ca toate şcolile şi grădiniţele să îşi desfăşoare activităţile online şi au adoptat noi măsuri de limitare a răspândirii noului coronavirus, majoritatea referitoare la purtarea măştii în toate spaţiile publice închise şi deschise şi la funcţionarea localurilor şi a instituţiilor de cultură. De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost depistate infectate cu SARS-CoV-2 5.282 de persoane, iar 227 de bolnavi de COVID-19 au decedat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks