AcasăStiri generaleLacul din Parcul Naţional, transmis în administrarea Sectorului 2

Lacul din Parcul Naţional, transmis în administrarea Sectorului 2

Lacul din Parcul Naţional situat în bulevardul Basarabia a fost transmis de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) la Consiliul Local Sector 2.

Un proiect în acest sens a fost adoptat în şedinţa vineri a Consiliului General al Capitalei, cu 32 de voturi ‘pentru’, 17 ‘împotrivă’ şi 3 abţineri.

Imobilul are o valoare de inventar de 21,2 milioane de lei, incluzând şi o casă de bilete şi apărările de mal.

Primăria Sectorului 2 a aprobat, în luna august, o hotărâre prin care solicita acordul CGMB cu privire la transmiterea lacului în administrarea Consiliului local. Solicitarea se bazează pe faptul că Parcul Naţional se află în administrarea sa, iar în vederea derulării de activităţi de amenajare, igienizare şi întreţinere este necesar să se considere cele două ca un tot unitar.

Potrivit referatului de aprobare, în vederea exploatării lacului prin activităţi de agrement, piscicultură şi alimentaţie publică a fost încheiat în anul 2004, pentru o perioadă de 20 de ani, un contract de asociere între ALPAB şi un agent economic (asociat secund), care de-a lungul anilor a fost înlocuit succesiv prin şase acte adiţionale.

ALPAB a transmis că este de acord cu administrarea lacului de Consiliul Local Sector 2, cu condiţia novării contractului de asociere în participaţiune, cu menţinerea clauzelor cuprinse în acesta şi în actele adiţionale subsecvente.

Această solicitare a fost aprobată în hotărârea adoptată de CL Sector 2 în luna august.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks