AcasăPoliticaLaura Vicol: Fermitatea cu care statele membre ale NATO și UE au...

Laura Vicol: Fermitatea cu care statele membre ale NATO și UE au decis să trateze agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei deranjează. Da!

Trei evenimente de maximă importanță vor avea loc săptămâna viitoare în țara noastră, fapt care confirmă, dacă mai era nevoie, poziția crucială pe care România o deține în ceea ce înseamnă ansamblul de securitate european, afirmă deputatul PSDS Laura Vicol, președinte al comisiei juridice din Camera Deputaților. 
Este vorba despre reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor membre ale G7, despre reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre ale NATO, precum și despre reuniunea Liderilor de la Munchen, care va fi organizată în parteneriat cu prestigioasa conferință anuală de securitate.
”Vorbim, deci, despre evenimente cu semnificație majoră pentru România și care arată că ne bucurăm de deplina încredere a aliaților noștri”, spune Vicol.
Ea mai scrie: ”O să spun un lucru care ar trebui să fie clar pentru cei mai mulți dintre noi – fermitatea cu care statele membre ale NATO și UE au decis să trateze agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei deranjează. Da! Deranjează planurile celor care ani de zile au lucrat la destabilizarea unității europene și a relației dintre Europa și SUA și care vor să justifice o agresiune de nejustificat. Și doar planurile acelora. Să privim, deci, dincolo de propagandă și perdele de fum, căci răul este evident”.

Articolul Laura Vicol: Fermitatea cu care statele membre ale NATO și UE au decis să trateze agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei deranjează. Da! apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks